Un incendiu puternic a izbucnit, marți dimineața, într-o hală din Parcul Industrial Tetarom din Cluj-Napoca. Din cauza fumului dens degajat în zonă, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj au transmis un mesaj de avertizare Ro-Alert.
Focarele incendiului au fost localizate, iar degajările de fum sunt minime, acestea provenind de la câteva focare care ard mocnit. Localnicii pot ieși din case, acum, fără risc de intoxicare.
Știrea inițială:
„Incendiu hală în municipiul Cluj-Napoca în Parcul Tetarom I (Tăietura Turcului), cu degajări mari de fum. Pentru asigurarea protecției, rămâneți pe cât posibil în incinte, închideți geamurile și nu vă expuneți la fum. Respectați recomandările pompierilor”, este textul mesajului RO-Alert.
La locul incendiului au fost trimise patru autospeciale de pompieri, două autoscări și un echipaj SMURD.
„Nu sunt informații până acum referitoare la existența unor elemente care prin natura lor să degajeze gaze toxice. S-a transmis mesaj RoAlert privind degajările abundente de fum către terminalele mobile din municipiul Cluj-Napoca și localitatea Baciu”, a anunțat ISU Cluj.
Hala are o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, iar in interior funcționează mai mulți operatori economici.